Măsuri de identificare a factorilor de risc și de apărarea copiilor împotriva exploatării și abuzurilor Sexuale

PROCURATURA REPUBLICII MOLDOVA, Procuratura raionului Hîncești.

MĂSURI DE IDENTIFICARE A FACTORILOR DE RISC ȘI DE APĂRARE A COPIILOR ÎMPOTRIVA EXPLOATĂRII ȘI ABUZURILOR SEXUALE

PREAMBUL

În conformitate cu prevederile art.124 alin.(1) din Constituția Republicii Moldova, „Procuratura contribuie la apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanei”. Iar în baza art.3 alin.(7) din Legea cu privire la Procuratură, nr.3 din 25.02.2016, „Procurorul este obligat să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor”.

Prin noțiunea de persoană se subînțelege omul considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice, care poate fi de gen masculin ori feminin, minoră sau majoră.

Minoră, la rîndul său, este persoana care nu a atins vîrsta de 18 ani. De altfel, minorul poate fi numit și copil, deoarece acesta, exceptînd procesul de emancipare, nu posedă capacitatea deplină de exerciţiu.

Nu în zadar, la figurat, copilul mai este privit și ca o ființă naivă, fără experiență, care, adesea, nu poate acționa de sine stătător în anumite cazuri mai mult sau mai puțin complicate și nu este capabil să se apere de eventualele pericole ce-l înconjoară, astfel devenind deosebit de vulnerabil în unele situații de risc și potențială victimă a bullying-ului, constrîngerii psihice, violenței fizice, exploatării și nu în ultimul rînd abuzului sexual, atît din partea membrilor propriei familii, a rudelor apropiate, cunoștințelor, vecinilor, cît și din partea unor terți.

Tocmai de aceea, protejarea copilului de aceste fenomene negative, care pot duce la un final nedorit și ireversibil, este una din prioritățile de bază a activității organelor de ocrotire a normelor de drept, inclusiv și a Procuraturii, precum și a diverselor instituții de ramură, de stat și neguvernamentale.

Or, potrivit art.2 din Legea privind drepturile copilului, nr.338 din 15.12.1994, „Statul garantează fiecărui copil dreptul la un nivel de viaţă adecvat dezvoltării sale fizice, intelectuale, spirituale şi sociale. (…) Protecţia drepturilor copilului este asigurată de organele competente respective şi de organele de drept”.

Din cele punctate mai sus, stimați cititori, rezultă că, procurorul este obligat prin lege să contribuie activ, cu celeritate și vehemență la apărarea drepturilor și libertăţilor fundamentale ale copilului, indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică, sex, limbă, religie, dizabilitate, convingeri, avere sau origine socială a acestuia.

ABORDARE

Acest material este publicat în legătură cu „Ziua Europeană pentru protecția copiilor împotriva exploatării și abuzurilor sexuale”, marcată astăzi, 18 noiembrie.

Cert este că, pe parcursul ultimelor decenii, ținînd cont de greutățile din perioadele postbelice prin care a trecut umanitatea, în special copiii (foametea, diverse crize, nivelul scăzut de trai ș.a.), în comunitatea internațională au fost elaborate un șir de tratate multilaterale, precum și legi interne, menite să contribuie la protecția copiilor de diverși factori nocivi, ce pot pune în pericol existența și dezvoltarea normală a acestora, cît și să asigure respectarea drepturilor și libertăților lor. Bineînțeles că, aceste acorduri de-a lungul timpului au suferit modificări, adaptări și actualizări reieșind din progresele tehnico-științifice a societății (apariția internetului, telefoanelor mobile etc.).

Așadar, în sensul art.19 §1 al Convenţiei internaţionale din 20.11.1989 cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU, la care țara noastră a aderat prin Hotărîrea Parlamentului nr.408-XII din 12.12.1990, toți copii au dreptul de a fi protejați împotriva oricăror forme de violență (de abuz fizic, mental, de abandon, de neglijenţă, de rele tratamente, de aservire, de violenţa sexuală etc.).

Consiliului Europei, la fel, dispune de un număr mare de convenții, ce se axează pe aspecte specifice privind protecția drepturilor copilului, începînd cu siguranța lor în spațiul cibernetic și terminînd cu adopția.

În linii generale, analiza acestui fenomen îngrijorător denotă că, de abuz sexual și/sau de exploatare pot suferi atît copiii din națiunile bogate, cît și cei din țările în curs de dezvoltare ori din statele sărace, expunerea lor la violență avînd în egală măsură doar consecințe negative asupra sănătății fizice și mentale a lor. Din considerentul dat, această problematică și trebuie tratată cu o deosebită seriozitate, fiindcă ea este în stare să pericliteze orice copil, fără deosebire de rasă, naţionalitate, apartenență etnică ș.a.m.d.

De exemplu, analizînd cazul sărăciei și a violenței în copilărie, deși este clar că între acestea există realmente o conexiune, natura exactă dintre ele rămîne totuși necunoscută. Riscul de a trăi o copilărie cu violență crește atunci cînd copiii provin din familii sărace, fapt ce poate determina creșterea riscului de a fi captiv în sărăcie și în viața adultă.

Mai mult decît atît, violența fizică poate produce atît daune psihologice, cît și fizice deopotrivă. În mod similar, efectele violenței psihologice pot să se manifeste uneori și fizic.

Prin urmare, cu cît mai mult cunoaștem despre consecințele violenței asupra copiilor, cu atît mai clară devine necesitatea morală de a aborda această problemă și de a implementa măsuri drastice contra acestui flagel.

Este dificilă descifrarea consecințelor violenței din timpul copilăriei de alți factori care pot afecta negativ viața unei persoane (cum ar fi: sărăcia sau dizabilitatea). Totuși, între violență și defavorizare există interconexiuni.

Cele mai frecvente urmări ale violenței asupra copiilor sunt:

• cea letală de rînd cu cauzarea vătămărilor corporale grave/medii– consecința potențială cea mai alarmantă a violenței fizice față de copii este decesul. Astfel, s-a demonstrat că pedeapsa corporală este în mod inerent periculoasă și imprevizibilă, avînd rezultate exclusiv negative. Copiii cu dizabilități sunt cei mai vulnerabili în acest sens și, prin urmare, sunt expuși unor riscuri mai mari de violență;
• boli fizice – violența în copilărie sporește probabilitatea dobîndirii unor boli grave (cardiovasculare, pulmonare, hepatice sau metabolice). Stresul provocat de violență poate fi atît de acut încît poate inhiba funcționarea sistemelor imunitar și nervos. În afară de suferința pe care aceste boli o pot provoca nemijlocit copilului, acestea sunt o povară grea și pentru societate în ansamblu, în ceea ce privește sănătatea publică;
• capacitatea cognitivă– și dezvoltarea aptitudinilor de cunoaștere și învățare a copiilor abuzați/neglijați poate fi afectată în mod sever;
• sindromul stresului posttraumatic – poate rezulta din prezența față de ori, după caz, trecerea printr-un anumit tip de violență extremă și/sau constantă în perioada infantilă;
• probleme de sănătate mentală– deși violența psihologică și neglijarea emoțională pot fi mai dificil de depistat în comparație cu violența fizică, efectele acestora pot fi la fel de grave, provocînd apariția depresiei, tulburărilor de anxietate, tulburărilor de nutriție, suicidului;
• socio-economice– toate formele de violență împotriva copiilor au efecte de acest fel, deoarece copiii expuși violenței de regulă au performanțe academice mai reduse comparativ cu semenii săi;
• comportamentale– lista problemelor legate de comportament, asociate cu violența în copilărie, pare a fi interminabilă. Copiii abuzați prezintă un risc mai mare de întrebuințare și abuz de băuturi alcoolice, de substanțe toxice și de implicare în activități infracționale.

La acest capitol, este oportun de remarcat că, Legea penală a Republicii Moldova prevede pedepse, în unele cazuri foarte aspre, pentru infracțiuni săvîrșite cu bună-ştiinţă asupra minorilor, printre care: omorul intenționat; pruncuciderea; determinarea sau înlesnirea sinuciderii; vătămarea intenţionată gravă/medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii; răpirea; privaţiunea ilegală de libertate; tortura, tratamentul inuman sau degradant; atragerea minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvîrşirea unor fapte imorale; atragerea minorilor la consumul ilegal de substanţe dăunătoare; pornografia infantilă; recrutarea şi încorporarea copiilor în forţele armate naţionale, precum şi determinarea acestora, prin orice mijloace, să participe activ la operaţiuni militare; violenţa în familie; exercitarea necorespunzătoare a obligaţiilor părinteşti; abuzul părinţilor şi altor persoane la adopţia copiilor; violul; acţiuni violente cu caracter sexual; raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit vîrsta de 16 ani; acţiuni perverse; ademenirea minorului în scopuri sexuale și multe altele.

Cu toate acestea, una dintre cele mai teribile crime asupra minorilor rămîne a fi traficul de copii, adică recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil, precum şi darea sau primirea unor plăţi ori beneficii pentru obţinerea consimţămîntului unei persoane care deţine controlul asupra copilului, în scopul: exploatării sexuale comerciale sau necomerciale; exploatării prin muncă sau servicii forţate; practicării cerşetoriei sau în alte scopuri josnice; însuşirii ajutoarelor, indemnizaţiilor sau prestaţiilor sociale; folosirii ilegale în testări sau experimente medicale ori ştiinţifice; exploatării în sclavie sau în condiţii similare sclaviei; folosirii în conflicte armate; folosirii în activitate criminală; prelevării organelor, ţesuturilor şi/sau celulelor umane; vînzării sau cumpărării; folosirii în calitate de mamă-surogat ori în scop de reproducere; adopţiei ilegale,

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

          Avînd în vedere faptul că, copiii sunt „viitorul nostru”, aceștia trebuie să beneficieze în deplină măsură de drepturile sale, dar fără de a-i exonera de îndeplinirea obligațiilor ce le revin conform art.14 din Legea privind drepturile copilului, nr.338 din 15.12.1994 (să conştientizeze şi să respecte ordinea publică şi normele de convieţuire, să preţuiască atît tradiţiile şi valorile culturale naţionale, cît şi cele general-umane, să acumuleze cunoştinţe şi să se pregătească pentru o activitate utilă, să manifeste o atitudine grijulie faţă de părinţi, mediul ambiant, proprietatea publică şi privată).

În același timp, ei urmează a fi educați în bunele maniere, pentru a oferi societății personalități adecvate și bine formate întru a servi statului conform capacităților sale și specialității pe care au obținut-o.

Așadar, pentru a identifica la timp factorii de risc în scopul de a apăra copiii împotriva violenței, exploatării și abuzurilor sexuale, este obligatoriu să se țină cont de următoarele sugestii:

1. pînă la atingerea majoratului, iar în cazul celora cu dizabilități, și după aceasta, copii trebuie să fie permanent monitorizați de către părinți, reprezentanții legali sau cei cărora le-au fost încredințați, și cu aceștia trebuie să fie duse discuții de profilaxie în vederea responsabilizării lor față de propria sănătate și viitor;
2. în familii trebuie să predomine un climat favorabil pentru dezvoltarea normală și corespunzătoare a copiilor (excluderea consumului excesiv de băuturi spirtoase, exceptarea certurilor și violenței);
3. încurajarea minorilor de a se dedica procesului de studiu, practicării sportului și unui stil de viață sănătos, frecventarea diferitor cercuri extrașcolare;
4. verificarea continuă a cercului de prieteni a copilului, pentru a evita cazurile de influență rea asupra acestuia;
5. urmărirea site-urilor accesate de copii și conversațiilor ținute prin intermediul rețelelor de socializare și/sau aplicațiilor din telefoanele mobile etc.

Nu în ultimul rînd, o importanță deosebită o are opinia publică și atitudinea fiecăruia dintre cetățeni asupra acestui fenomen, care în niciun caz nu trebuie să tolereze astfel de manifestări. Prin urmare, orice situație suspectă în care sunt implicați copii, trebuie raportată la 112, pentru ca autoritățile competente să verifice informațiile furnizate și în așa fel să fie evitată o eventuală consecință tragică pentru copil.

Surse:

Codul penal al RM, https://childhub.org, https://www.echr.coe.int și alte izvoare accesibile în internet (legi, convenții).