Atenție Hînceșteni ! Tot mai multe furturi din locuințe în ultimile zile
În ultimile zile, am fost semnalați despre mai multe furturi care au loc în Hîncești, aceste furturi au loc cel mai des noaptea, dar și în case unde nu locuiește nimeni. Tot acum cateva zile un furt a avut loc și la Școala Profesională unde în perioada 24 – 27 ianuarie 2020, persoane necunoscute, prin forțarea ușei, au pătruns într-o instituție de învățământ din or. Hîncești, de unde pe ascuns au sustras mai multe instrumente electrice.
Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia vor fi efectuate acțiuni de urmărire penală și investigativ operative în vederea stabilirii tuturor circumstanților. Informația a fost confirmată pentru HN24 de către Alina Vîrlan-Mititelu ofițer de presă a Inspectoratului de Poliție Hîncești.
Iar în noaptea de 25 ianuarie 2020 în intervalul orelor 01:00 – 02:00, persoane necunoscute, au pătruns în locuința unei doamne situată în or. Hîncești, de unde pe ascuns au sustras bani, trei telefoane mobile și carduri bancare.
Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia vor fi efectuate acțiuni de urmărire penală și investigativ operative în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.
Pentru liniștea și siguranța familiei dvs, respectați următoarele măsuri de precauție:
-interziceți accesul în locuinţă şi refuzați să oferiți informaţii despre dvs., bunurile pe care le deţineţi ori despre vecini, persoanelor străine ce pretind că reprezintă diverse instituţii, dar care nu se pot legitima;
-păstraţi relaţii bune cu vecinii: aceştia vă pot supraveghea locuinţa când nu sunteţi la domiciliu;
-instruiţi copiii să păstreze cu grijă cheia şi să nu permită accesul în locuinţă a persoanelor necunoscute, care pretind că au fost trimise de părinţi sau sunt prietene cu aceştia;
-dacă plecaţi undeva la odihnă pentru mai mult timp, încredințați lucrurile de preţ rudelor sau depozitaţi-le la bancă;
-nu lăsați casa/apartamentul să arate nelocuit.
Dat fiind faptul că lumea virtuală este parte din viaţa noastră:
-nu vă transformaţi conturile de pe reţelele de socializare în surse de informaţii pentru infractori;
-faceţi-le inaccesibile pentru persoane necunoscute şi manifestaţi o atenţie sporită la datele şi fotografiile pe care le postaţi;
-atunci când plecaţi pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceţi acest lucru public pe internet.
Repere pentru derutarea infractorilor:
-când părăsiţi locuinţa, pe timpul nopţii, lăsaţi o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune;
-montaţi la vedere plăcuţe de atenţionare cu privire la existenţa unui sistem de securitate; o sirena de exterior descurajeaza extrem de eficient;
-achiziţionaţi întrerupătoare care, la diverse intervale de timp, aprind şi sting automat lumina;
-în cazul absenţelor îndelungate de la domiciliu, rugaţi vecinii sau prietenii apropiaţi să procedeze astfel încât să nu se simtă lipsa dumneavoastră: geamuri deschise, ridicarea corespondenţei etc.; Spiritul de echipă ii sperie pe hoți, ei simt imediat când cineva are grijă de proprietate sau este cu ochii în patru.
Cum să procedați dacă aţi devenit victima infracțiunii de furt din locuință?
Nu intraţi în panică, anunţaţi de urgenţă Poliţia şi nu pătrundeţi în câmpul infracţional, pentru a nu şterge probele lăsate de infractor. În multe cazuri, victima sau alte rude doresc să verifice ce obiecte lipsesc, prin aceasta distrugând probele existente.
Puneți la dispoziţia Poliţiei cât mai multe date relevante, precum: persoanele suspecte care s-au aflat în preajma locuinţei sau cele care au cunoscut faptul că victima lipseşte de acasă.
După cercetarea de către Poliţie a locului infracţiunii, examinaţi cu atenţie locuinţa şi furnizaţi-le polițiștilor caracteristicile de identificare ale bunurilor furate.
Mulțumim persoanelor care ne susțin activitatea: Nina Cotovanu, Luminița Smoleanic, Raphael Leontin Mircea,Lia Aminov, Marian Ion.Valeriu Nacu,Silvia Braga,Alina Bagrin, Lara Prochina,Elena Cociu. Sergiu Dan. Mihail Vremea, Inga Ungureanu, Vasile Cioara, Anastasia R. Dumitru Gomaniuc. Cristina Deliu Soltan. Vitalie Raducanu.
