Astăzi a avut loc ședința consiliului municipal Hâncești
Azi, 24 august, s-a desfăşurat şedinţa ordinară a Consiliului municipal Hânceşti, în cadrul căreia s-au discutat mai multe chestiuni. Primul dintre proiectele de decizie examinate este cel cu privire la contractarea de către primărie a creditului pentru investiţii capitale în ce priveşte infrastructura mun. Hânceşti, cum ar fi reparaţia unor străzi şi porţiuni de drum.
A urmat aprobarea deciziilor cu privire la unele modificări şi completări în bugetul municipiului, acordarea ajutoarelor materiale, vânzarea şi arenda unor terenuri prin licitaţie, transmiterea unor bunuri proprietate publică etc.
De asemenea, în cadrul şedinţei s-a aprobat majorarea salariilor muncitorilor ÎM „Regia ARA”, s-a examinat propunerea de a onora memoria hânceştenilor căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial prin gravarea numelor pe plăcile de granit de la memorial şi propunerea de a identifica surse în vederea construcţiei locuinţelor sociale pentru lucrătorii din domeniul public din subordinea primăriei.
Mulțumim persoanelor care ne susțin: Alexandru Gomaniuc,Alina Sevastian,Sergiu Brăguță,Nina Cotovanu,Vlada Țoncu,Marina Dubceac,Alexandru Botnari.Alina Ochișor,Familia Panfil. Doina,Crina Ciobanu,Alina Vivat,Rodjero Svetlana,Luminița Smoleanic,Ion,Doina,Ana Cichi,Marianna Cociu,Nicolae și Cristina Iusco,MY KL,Cristina Vidrascu.