Știri din Hîncești

Au împușcat două păsări și se laudă pe internet

   

  

 

 

Pozele au fost expediate de Maria D. pentru HN24.

Aceste poze au fost postate pe o rețea de socializare.În care se vede că se laudă de ce mare act de eroism au făcut.
Din poze se vede  că aceste păsări sunt sticleți, iar împușcarea lor este ilegală, este vorba de braconaj. Dar și bunul simț se pare că le lipsește la aceste persoane.Sesizat de HN24, Inspectoratul de Poliție ne-a comunicat:

Poliţia din Hînceşti în permanenţă efectuiază razii pe întreg teritoriul raionului Hînceşti, unde în cadrul acţiunilor sunt veificaţi cetăţenii ce se află în terenuri sau fîşii forestiere, în vederea preîntîmpinării şi ne admiterii incidentelor sau infracţiunilor cu folosirea sau aplicarea armelor, depistarea persoanelor care au intenţia încalcarii regulilor de port, transport, folosire şi/sau aplicare a armelor, precum şi preîntîmpinarea cazurilor de braconaj.

Pentru admiterea sau comiterea cu vinovăţie a unui incident sau infracţiune cu arma riscaţi o sancţiune contravenţională sau penală, precum şi revocarea şi anularea permisului de armă conform Legii 130 din 08.06.2012 “Privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă”.

Dacă titularul a comis una din contravenţiile ce ţine de încălcarea prevederilor actelor normative privind vînatul, de încălcarea modului de comercializare şi/sau de înstrăinare a armelor şi a muniţiilor, încălcarea prevederilor privind procurarea, portul, păstrarea, repararea armelor neînregistrate în modul stabilit, precum şi încălcarea regulilor de folosire a armelor, riscă limitarea dreptului de proprietate prin interdicţia de posesie a armelor pe un termen de 5 ani se aplică.

Inspectoratul de Poliţie Hînceşti al IGP a MAI atenţionează toţi cetăţenii că în conformitate cu prevederile articolelor 9, 20, 33 și 34 ale Regulamentului gospodăriei cinegetice (Anexa nr. 1) la Legea regnului animal Nr. 439-XIII din 27.04.1995, Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 640 din 14 august 2017 şi Ordinul Societăţii Vîvătorilor şi Pescarilor din Moldova nr.15-A din 18 august 2017 s-a stabilit perioada de vînătoare (19 august 2017 – 25 februarie 2018) precum şi cotele de recoltare a speciilor de animale şi păsări.

Mariana Mihalache pentru HN24 (voluntară)

 

   

Mulțumim persoanelor care ne susțin: Alexandru Gomaniuc,Alina Sevastian,Sergiu Brăguță,Nina Cotovanu,Vlada Țoncu,Marina Dubceac,Alexandru Botnari.Alina Ochișor,Familia Panfil. Doina,Crina Ciobanu,Alina Vivat,Rodjero Svetlana,Luminița Smoleanic,Ion,Doina,Ana Cichi,Marianna Cociu,Nicolae și Cristina Iusco,MY KL,Marina Grițuc.Ion Panfil.

Copyrighted Image