Bătaie în localitatea Bujor ! o persoană în reanimare

La 30.01.2021, orele 02:22, în Serviciul de Gardă al IP Hînceşti, prin intermediul operatorului „112”, a parvenit apelul telefonic de la un locuitor al raionului Hîncești, care a comunicat că în strada s. Bujor, r-nul Hîncești, multe persoane se îmbrincesc.
 
La fața locului s-au deplasat echipajele de reacționare operativă a IP Hîncești, care au stabilit că în centrul s. Bujor, r-nul Hîncești, mai multe persoane s-au agresat fizic între ei, printre care două persoane în vârstă de 31 și 28 ani și au avut nevoie de ajutor medical fiind transportați la Spitalul raional Hîncești
 
. În urma efectuării măsurilor operative au fost stabilite identitatea persoanelor care au participat la bătaie, aceștia fiind un grup de tineri din localitățile Bujor si Mingir, raionul Hîncești.
 
Ca urmare a acțiunilor întreprinse de către grupa operativă a IP Hîncești, au fost audiați martorii care au indicat direct spre doi frați, în vârstă de 22 și 20 ani, locuitori ai satului Mingir, care în timpul bătăii au fost vazuti în mână cu un cuțit și ciocan metalic.
 
Pentru comiterea infracțiunii date, în baza art. 166 CPP al RM au fost reținute două persoane, în vârstă de 22 și 20 ani. Pe faptul dat a fost pornită o cauză penală în baza art.287 alin. (3) CP al RM.
 
La moment victima, în vârstă de 28 ani se află în secția de reanimare al spitalului de urgență din mun.Chișinău, starea lui la moment fiind gravă, dar stabilă. După acordarea ajutorului medical a doua victimă, în vârstă de 31 ani i-a fost indicat tratament la domiciliu. Informațiaa fost confirmată de către Ofițerul superior de presă al IP Hîncești, Cristina Vicol.

Drepturi Rezervate HN24

error: Contentul este Protejat !!