Ce este familia, cum să păstrăm climatul favorabil și cum să evităm manifestările violente în interiorul ei

Stimați concetățeni, anual, în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie, în Republica Moldova se desfășoară Campania „16 Zile de activism împotriva violenței în familie în bază de gen”, aceasta presupunînd desfășurarea de către toți subiecții statului a diferitor activități axate pe importanța prevenirii și combaterii violenței domestice, inclusiv și sensibilizarea opiniei publice prin editarea informației ce se referă la fenomenul dat.

Astfel, Procuratura raionului Hîncești a decis să se implice în această Campanie și să informeze populația despre însemnătatea primordială a siguranței familiei, despre confortul casnic și despre aceea cum să excludem comportamentul violent.

Prin urmare, în articolul în speță vor fi invocate noțiuni, explicații, referiri, măsuri de precauție ș.a.m.d. ce țin de violența în bază de gen, inspirate din surse accesibile în internet (pagini oficiale, site-uri, acte normative etc.).  

Așadar, termenul „familie” provine de la latinescul „famulus” (ser­vitor), ceea ce, potrivit Dicţionarului etimologic al limbii latine, de­semnează „ansamblul sclavilor şi al servitorilor ce trăiau sub acelaşi acoperiş”, iar mai apoi casa în întregime: stăpînul (tatăl) pe de o parte și so­ţia, copiii şi servitorii pe de o altă parte. Cu timpul, familia a ajuns să cuprindă rudele pe linie paternă şi maternă.

În prezent familia, ca formă specifică de comunitate umană, desemnează un grup social unit prin căsătorie sau înrudire, alcătuit din persoane care locuiesc împreună, au gospodărie casnică comună, construiesc și mențin relații interpersonale de ordin biologic, psihologic, moral și juridic și care răspund una pentru alta în fața societății.

Familia a fost prima instituție socială din istoria lumii și este grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale, deoarece ea influențează și modelează persoana umană!

Se mai spune că, familia este „celula” societății. Respectiv, „celulele” sănătoase generează o societate potrivită! Din perspectiva conservatorilor, de exemplu, dacă familiile ar fi raționale, statul nu ar mai fi nevoit să cheltuiască sume enorme cu programele sociale sau în alte domenii legate de prevenirea și contracararea violenței în familie.

Deci, o familie se formează pentru a realiza niște scopuri clare, derivate din trebuințele fiecăruia, dar și din oportunitățile și obligațiile sociale.

Cele mai importante funcții ale familiei sunt: funcția psihologică – asigură suportul emoțional, de securitate, de protecție, de egalitate, de respect și de dragoste între părinți și copii, între frați și surori; funcția educativă a copiilor – asigură îngrijirea și creșterea lor, procesul instructiv-educativ familial și condițiile adecvate educației și pregătirii școlare și profesionale a copiilor; funcția socială – asigură integrarea sociale a copiilor și a altor membri ai familiei; funcția culturală – asigură continuitatea culturii (limbii, obiceiurilor, tradițiilor, experienței de viață, selectarea și transmiterea valorilor general-umane, naționale, familiale și personale).

          Adevărul e că, procesele de industrializare și urbanizare, mutațiile economice și sociale, valorificarea drepturilor umane și a egalității de gen au antrenat o serie de modificări în structura și funcțiile familiei. De aceea, oportun este să distingem caracteristicile familiei tradiționale și familiei moderne.

Familia tradițională se caracterizează prin inegalitatea de putere și atitudine autoritară a unuia dintre parteneri. Aceasta definește un stil de viață a familiei ce consacră superioritatea bărbaților asupra femeilor, a părinților asupra copiilor, a vîrstnicilor asupra tinerilor, a fraților mai mari asupra celor mai mici etc. Femeia e subordonată ca soție și ca mama, copiii de ambele sexe au roluri precise, prestabilite.

Este accentuată socializarea în funcție de sex: băieții sunt crescuți pentru a deveni ostili, agresivi, activi, în timp ce fetelor li se cere să fie cuviincioase și manierate. Copiii sunt percepuți ca forță de muncă.

Familia modernă este opusă familiei tradiționale, dar nu totalmente. Ca stil de viață, autoritatea este înlocuită cu cooperarea. În asemenea familii domină egalitatea, schimbarea, comunicarea și libertatea de exprimare a personalității. Femeile pot să iasă de sub tiparul „personalităților supuse”, iar bărbații pot să-și dezvolte tot mai mult latura afectivă, ieșind de sub masca rațională și dominatoare. Copiii sunt percepuți ca valoare în sine.

          Climatul într-o familie depinde în mare măsură de armoniabilitatea relațiilor dintre membrii acesteia și de sentimentele pozitive pe care le manifestă ei unul de altul. De aceea, familiile mai fericite sunt acelea care dispun de abilități mai dezvoltate de comunicare între membrii familiei, de relații de încredere, negociere și rezolvare a divergențelor pe cale pașnică.

În familia nefericită există bariere, blocaje în relație, conflicte nerezolvate, fiind resimțite de toți membrii familiei și ca rezultat pot apărea diferite consecințe cu impact negativ: divorț, scăderea numărului de recăsătoriri, înrăutățirea relațiilor dintre soți și a relațiilor dintre părinți și copii; prefaceri ale structurii rolurilor feminine și masculine; infidelitate; consumul de alcool; violență domestică etc.

Aici trebuie de accentuat că, sistemul de repulsii (ansamblul atitudinilor, comportament, moduri de expresie etc.) ale unui membru de familie, care sunt insuportabile pentru alt membru al familiei, creează situații de agresiune, furie, respingere, criză de lacrimi sau de nervi etc. Problema se complică atunci cînd frustrările dau naștere unor comportamente de răspuns (de cele mai multe ori apare conflictul).

Pornind de la aceea că, tematica supusă discuției este nonviolența domestică în bază de gen, în rîndurile ce urmează vom descrie ce înseamnă gen și care sunt trăsăturile caracteristice ale acestei definiții.

În consecință, prin gen biologic se subînțeleg particularitățile anatomice și fiziologice ale omului: caractere sexuale externe, funcția reproductivă, capacitatea de a da naștere urmașilor. Diferența de apartenență sexuală între bărbat și femeie este evidentă. De regulă, bărbatul este mai puternic, iar femeia mai gingașă.

Dar, pe lîngă genul biologic, mai poate fi delimitat și așa-numitul gen social (gender), definit ca un set de prescripții, așteptări sociale promovate bărbaților și femeilor, asociate în mod tradițional feminității și masculinității. Genul implică stereotipuri, roluri, responsabilități, constrîngeri și privilegii constituite social, impuse femeilor și bărbaților într-o anumită cultură.

Stereotipurile sunt interpretările noastre a rolului gender tradițional masculin și feminin. Asemenea mituri, fără dubii, încalcă drepturile omului, favorizînd astfel discriminarea în baza de gen. Dar, în același timp, reprezentările stereotipizate despre gen pun în evidență deosebiri importante, și anume: fetele sunt mai grijulii față de consecințele agresivității și au o intuiție mai rapidă, iar băieții sunt mai raționali, mai creativi. Stereotipizările sunt utile, dar aduc și inconveniențe, mai ales în defavoarea femeilor: distribuirea sarcinilor în domenii casnice (familie), unde lucrează mult mai mult în comparație cu bărbații; în viața publică au mai puține funcții de decizie. După vîrsta de 40 de ani, valoarea femeilor scade considerabil, în timp ce a bărbaților sporește.

În aproape fiecare cultură, rolurile și pozițiile sociale deținute de bărbați sunt considerate mai valoroase decît cele a femeilor. Prin urmare, egalitatea de gen este un drept prin care oricine este liber să își dezvolte propriile aptitudini și să își exprime opțiunile, fără a fi influențate de particularitățile sexului căruia îi aparține. Comportamentele, aspirațiile și nevoile diferite ale femeilor și bărbaților, trebuie să beneficieze de apreciere și promovare egală.

Nu este un mister că, femeia este firea cea mai expusă riscului de a fi agresată atît fizic, cît și sexual. De rînd cu aceasta și copiii sunt predispuși unor asemenea acțiuni fie din partea semenilor, rudelor, membrilor de familie, fie din partea altor persoane.

În acest context necesită a fi remarcat și faptul că, de-a lungul timpului rolul și imaginea femeii în societate a fost într-o permanentă schimbare, situaţia lor ameliorîndu-se treptat pe parcursul secolului XX. Acest lucru s-a întîmplat prin modificarea constituţiilor naţionale şi prin elaborarea unor declaraţii şi documente internaţionale. În multe ţări au fost desfiinţate limitările juridice, astfel încît femeile au căpătat acces la educaţie, la sistemul sanitar şi au putut să participe şi ele la viaţa politică. Statutul femeii în cadrul societății și al familiei a cunoscut o evoluție importantă îndeosebi după cel de-al II-lea Război Mondial, prin acordarea femeilor a dreptului de vot și egalitatea în drepturi cu bărbații, dreptul de a beneficia de salarii egale cu ale bărbaților ș.a.m.d.

Dacă anterior femeia era simbolul maternității și liantul familiei, cea care se ocupa de gospodărie și de educația copiilor, atunci pe parcurs dorința de a fi egală în drepturi cu bărbatul, locurile de muncă cu specific masculin etc. au dus la o schimbare radicală a modului de abordare a tuturor acestor aspecte.

În concluzie, putem afirma că femeia a parcurs un drum lung și anevoios (maltratare, greve, întruniri, manifestații ș.a.) pînă la dobîndirea tuturor drepturilor de care se bucură la ziua de azi.

Concomitent, și fiecare copil are dreptul să crească într-o familie care să-i susțină, să-i îngrijească și să le ofere afecțiune. Niciun copil nu trebuie să fie plasat într-o instituție de îngrijire rezidențială doar pentru că familia sa este săracă sau îi este dificil să acceseze serviciile de bază de sănătate, protecție socială sau educație.

Separarea copiilor de familie și instituționalizarea lor au un impact grav, în dese cazuri ireversibil, care poate dura toată viața. Fiind izolați de societate, acești copii sunt, de asemenea, deosebit de vulnerabili la violență, neglijență și abuz. 

          Violenţa, în sens generic, semnifică utilizarea forţei şi a constrîngerii de către individ, grup sau clasă socială, în scopul impunerii voinţei asupra altora. Din punct de vedere juridic, violenţa înseamnă folosirea forţei fizice sau a altor mijloace convingătoare pentru a aduce prejudicii unor bunuri sau o vătămare integrităţii unei persoane. În contextul dat, un act de violenţă are, de cele mai multe ori, un caracter premeditat, fiind elaborat cu intenţie sau semnificînd intenţia de a produce o suferinţă sau un prejudiciu fizic altei persoane.

Cauzele violenței sunt variate, cum ar fi: sărăcia, conflictele conjugale, infidelitea, consumul de alcool sau tulburări psihice ale bărbatului, cresterea stresului și a frustrării din cauza situației economice precare, șomajului ridicat, nivelului scăzut de trai etc. O altă cauză poate fi și faptul că mullți încă gîndesc în spiritul mentalității tradiționale cu privire la statutul superior al bărbatului și legitimitatea utilizării forței fizice, în baza superiorității sale (aceste modele sunt mai frecvente în comunitățile de la sate).

Ținîndu-se cont de toate cele expuse, acum vom trece direct la subiect și vom specifica definițiile violenței în familie, enumerînd unii din factorii distructivi ai familiei, care sunt foarte diverși, și măsurile care trebuiesc întreprinse în vederea exluderii unor astfel de exteriorizări.

Așadar, violența în familie constituie actele de violență fizică, sexuală, psihologică, spirituală sau economică, cu excepția acțiunilor de autoapărare sau de apărare ale altei persoane, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, comise de către un membru de familie în privința altui membru al aceleiași familii, prin care s-a cauzat victimei prejudiciu material sau moral. Nu în ultimul rînd, violența este un comportament dobîndit cu scopul de a obține putere și control.

În trecut violenţa domestică a fost considerată o problemă personală, care, conform dreptului la intimitate, putea fi tăinuită, cei din afara cuplului evitînd să intervină, deoarece reacţiile soţiei maltratate, faţă de salvator, au fost, deseori, imprevizibile; probabil din acelaşi considerente, organele de ordine publică ezitau, adesea, să se implice. De multe decenii, violenţa intrafamilială a fost considerată o manifestare obişnuită în familiile dezorganizate sau în grupurile marginale, defavorizate social şi economic.

În prezent violența în familie, înregistrîndu-se cazuri și în familii cu statut social mai autoritar, este recunoscută drept una dintre cele mai grave probleme sociale cu care se confruntă națiunile contemporane, inclusiv și Republica Moldova. Spre regret, acest fenomen încă este considerat drept o chestiune privată, a cărei soluționare ține doar de membrii familiei. Conform statisticilor, Organizația Mondială a Sănătății a estimat că pe plan mondial pe parcursul vieții circa 25% dintre femeile din întreaga lume sunt violate, bătute, forțate să întrețină relații sexuale sau abuzate în alte moduri. Nu în zadar, violența împotriva femeilor constituie o cauză serioasă a deceselor și a altor grave suferințe ale femeilor de vîrstă reproductivă.

Violența în familie se deosebește de alte forme ale violenței (în stradă, serviciu, școală) prin cîteva trăsături, unele din ele fiind: agresorul are acces permanent la victimă (în spațiul privat al casei nu există locuri sigure și de aceea agresorul are control total asupra victimei); abuzul se produce cu scopul de a controla și a domina, de a menține puterea asupra membrilor familiei; violența are loc în formă ciclică, cu episoade repetate, tot mai dese și severe în timp; toți membrii familiei violente devin victime directe sau indirecte ale agresorului (membrii familiei sunt supuși violenței sau sunt martori ai actelor de violență); în cazul violenței în familie apar modificări în personalitatea tuturor celor implicați (victima își va pierde treptat stima de sine și va dezvolta un comportament deviant, femeia poate deveni agresivă cu copiii sau chiar cu agresorul, copiii crescuți în atmosferă de violență ,,moștenesc” în proporție de 75 la sută comportamentul violent); între victimă și agresor există relații emoționale (victimele ajung să se simtă legate emoțional de agresor, sunt de partea acestuia în cazul cînd cineva din afară încearcă să ia măsuri împotriva lui – apare așa-numitul sindrom Stockholm).

          Cu regret, puține victime ale abuzului în familie doresc să vorbească despre ceea ce li se întîmplă. În 91% din cazuri victima este femeie, violența fiind înrădăcinată în inegalitățile de gen.

După cum s-a menționat mai sus, violența în familie poate să îmbrace forme diverse, mai mult sau mai puțin vizibile, precum violența fizică, psihologică, sexuală, economică și spirituală.

Violența fizică este orice acțiune sau inacțiune ce provoacă durere fizică, pericol pentru viață și sănătate, și se manifestă prin lovire, îmbrîncire, tras de haine, de păr, zgîriere, plesnire, contuzii, fracturi, arsuri, bătăi, izbirea victimei de pereți sau de mobilă, aruncarea de obiecte, imobilizarea, legarea, reținerea victimei, lăsarea victimei într-un loc periculos, interzicerea de a-și satisface necesitățile de mișcare, hrană și apă, somn, distrugerea bunurilor ce aparțin victimei etc.

Violența psihologică este cea mai obișnuită formă de ținere sub control, prin intermediul căreia se lezează demnitatea persoanei, și presupune provocarea stărilor de tensiune și de suferință prin ofense, luare în derîdere, înjurare, insultare, poreclire, șantajare, distrugere demonstrativă a obiectelor, prin amenințări verbale, neglijare, izolare de familie, de prieteni, privare intenționată de acces la informație, alte acțiuni cu efect similar.

Violența sexuală constă în impunerea la comportamente sexuale nedorite sau șantaj în urma refuzurilor de a întreține raporturi sexuale, incluzînd și actele de înjosire sexuală (dezbrăcare, inclusiv publică, discutarea aspectelor intime în locuri publice și împotriva partenerului, obligarea de a viziona filme sau a examina poze cu conținut pornografic, de a repeta conținutul lor); impunerea la acte sexuale contrar voinței (violul conjugal), perversiuni sexuale; comentarii sau glume degradante și umilitoare, cu referințe sexuale; impunerea de a întrerupe sarcina sau interzicerea de a folosi metode contraceptive.

Violența economică presupune controlul inechitabil al resurselor financiare (victimei îi este interzis parțial sau total accesul la bani, obiecte personale, hrană, mijloace de transport, telefon și alte surse de protecție sau îngrijire de care ar putea beneficia; controlul exagerat al cheltuielilor; interzicerea femeii să se angajeze sau să-și păstreze locul de muncă). Victima este menținută într-o stare de dependență față de agresor.

Violența spirituală constă în interzicerea, limitarea accesului la valorile culturale sau impunerea acestora (de exemplu, interzicerea de a viziona un spectacol, a citi o carte), etnice (tradiții, obiceiuri naționale), lingvistice (interzicerea de a învăța o limbă sau de a comunica cu oamenii ce vorbesc o anumită limbă) sau religioase (interzicerea de a merge la biserică, a citi rugăciuni etc.); impunerea unui sistem de valori personal inacceptabile (de exemplu, impunerea de a se converti la altă religie) ori alte acțiuni cu caracter similar.

Să știți, dargi cititori că, violența în familie are și consecințe, care sunt destul de nocive atît pentru individ în particular, cît și pentru societate în general.

Efectul principal este distrugerea sentimentului de securitate personală. Urmările psihologice și comportamentale sunt multiple, cum ar fi: neliniștea, frica, tulburări de somn (a dormi în vreme ce agresorul este treaz este extrem de riscant), autoagresivitate și tendințe suicidale.

Într-o familie în care există violență, copiii cresc într-o atmosferă ostilă, în care nevoile lor de bază (cea de siguranță, de viață ordonată, de dragoste) sunt profund neglijate. O mamă victimă a violenței soțului este mai puțin capabilă să asigure îngrijirile de bază necesare copilului (hrană, casă, igienă, haine, sănătate fizică) sau să-l protejeze pe acesta de răniri, accidente, pericole fizice sau sociale. Copiii din familii violente sunt ușor de recunoscut, deoarece pot prezenta o serie de probleme, cum ar fi: de ordin emoțional și mental (mînie, frici inexplicabile de vină, de abandon, de izolare, de răniri și moarte); de natură psihologică (neîncredere în sine, stare sufletească de tristețe, descurajare, comparare cu viața mai fericită a colegilor); probleme de conduită (neîncredere, asociere cu eroi negativi, agresivitate sau pasivitate la abuzurile altora, dereglări de somn, bătăi, fuga de acasă, relații premature pentru a scăpa de acasă, minciuna, schimbări bruște în rezultatele școlare, lipsă de concentrare, lipsă de maniere sociale, mutilare, consum de droguri, alcool, comiterea infracțiunilor etc.). Băieții, de obicei, copiază comportamentul tatălui.

De aceea, soluționarea cumpătată a problemelor în familie este un proces foarte important prin care membrii acesteia abordează situațiile zilnice într-o modalitate sistematică și rațională. Problemele care rămîn nerezolvate pot afecta echilibrul relațiilor familiale. O mică dificultate se poate transforma într-o problemă mai serioasă din simplul motiv că nu a fost soluționată la timp. Astfel, în familie apare nesiguranța, stresul și alte urmări nedorite.

Cu toate acestea, există mai multe strategii de a răspunde la presiunile agresorului, printre care: a ceda, a îndura, a se obișnui, a recurge la compromis, a negocia sau a rupe relația.

Dacă relația conjugală nu merge și este imposibil de a se ajunge de comun acord la o înțelegere potrivită pentru ambii soți, violența de orice tip trebuie evitată la maxim, unica soluție rațională fiind divorțul. Mult mai responsabilă și cu totul alta este situația atunci cînd în familie sunt copii. În asemenea cazuri violența în genere este inadmisibilă. Doar că a pune capăt unei astfel de relații nu este atît de ușor și neriscant.

După cum ați concluzionat, abuzul în familie poate produce serioase modificări în sfera emoțională, atitudinală, comportamentală, ca de exemplu: stare de încordare, tendința de a fi mereu în „gardă”; incertitudine; îngrijorarea că ceva nu este în regulă; pierderea încrederii în sine; senzația că timpul trece fără sens; neîncrederea în relațiile viitoare; nervozitatea; stresul; deprimarea.

          Prin urmare, dacă și se ajunge la o situație tensionată în familie, care nu poate fi remediată pe cale amiabilă, se sugerează cîțiva pași de urmat în despărțirea de abuzator:

  1. a anunța din timp rudele, persoanele apropiate despre intenția de a divorța;
  2. a da de știre preventiv agresorului despre dorința de a pune capăt relației;
  3. după caz, a stabili întîlnirile într-un loc sigur și aglomerat (de preferat în prezența unei persoane apropiate /părinți, prieteni/).
  4. a motiva hotărîrea de a pune capăt relației prin cauze generale: caractere diferite, atitudine diferită față de viață, neînțelegere în comunicare etc.;
  5. în timpul discuției categoric de evitat insulta, mesajele de acuzare/condamnare, incitarea geloziei;
  6. mesajele să fie scurte, ferme, fără a da speranțe de continuare a relației în viitor;
  7. în caz contrar, a anunța părinții, profesorii, poliția (112) sau a apela la telefonul de încredere 080088008.

Acțiunile și inițiativa de combatere a violenței împotriva femeilor trebuie să vină din diferite direcții, inclusiv de la angajatori, cadre didactice și medicale, furnizori de servicii de internet, lucrători ale serviciior de salubritate ș.a.m.d. Aceasta este deosebit de important, deoarece multe femei nu raportează autorităților experiențele de abuz pe care le trăiesc, astfel încît, în marea lor majoritate, cazurile de violenţă împotriva femeilor continuă să fie ascunse și, prin urmare, făptașii nu sunt trași la răspundere.

În același timp, avînd în vedere faptul că, copiii sunt „viitorul nostru”, aceștia trebuie să beneficieze în deplină măsură de drepturile și libertățile sale, dar fără de a-i exonera de îndeplinirea obligațiilor ce le revin conform legii (să conştientizeze şi să respecte ordinea publică şi normele de convieţuire, să preţuiască atît tradiţiile şi valorile culturale naţionale, cît şi cele general-umane, să acumuleze cunoştinţe şi să se pregătească pentru o activitate utilă, să manifeste o atitudine grijulie faţă de părinţi, mediul ambiant, proprietatea publică şi cea privată).

Cu alte cuvinte, ei urmează a fi educați în bunele maniere, pentru a oferi societății personalități adecvate și bine formate întru a servi statului conform capacităților sale și specialității pe care o vor obține.

În final dorim să accentuăm că, prin publicarea acestui articol, persoanele, care au fost victime ale violenței și din anumite motive au păstrat tăcerea, sunt încurajate să vorbească deschis și să denunțe toate abuzurile pe care, din nefericire, le-au avut de trăit.

Acest lucru este crucial în lupta contra violenței, în general, și împotriva violenței în familie în bază de gen, în particular!!!

Surse:

https://msmps.gov.md               https://www.cnpac.md              http://lastrada.md

https://www.unicef.org             https://www.historia.ro              https://liceunet.ro

PROCURATURA REPUBLICII MOLDOVA Procuratura raionului Hîncești

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

X

Copyrighted Image

error: Contentul este Protejat !!