Doi bărbați au fost prinși că vânau ilegal în raionul Hîncești

Doi bărbați cu vârste cuprinse între 35 și 60 ani, locuitori ai satului Drăgușenii Noi, raionul Hîncești au fost prinși că vânau ilegal.

În seara zilei de 21 mai 2020, o patrulă de polițiști care efectua razii de patrulare în extravilanul comunei Bobeica din raionul Hîncești au depistat două persoane ce aveau asupra sa două arme de vânătoare, patru cartușe și un fazan împușcat.

Angajații Inspectoratului de Poliție Hîncești au ridicat de la locul faptei un automobil și două arme de foc de model Toz-63 și IJ-58.

Actualmente bănuiții sunt cercetați în libertate.

Conform art.128 alin.2 Cod Contravențional al RM persoana vinovată de săvârșirea infracțiunii “Vânatul ilegal” se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 120 la 240 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

Donează pentru HN24 hn24 Susține activitatea noastră