Știri din Moldova

O femeie de 46 de ani, omorâtă de soț și abandonată la gunoi.

O crimă șocantă a avut loc în localitatea Chiriet-Lunga, raionul Ceadir-Lunga. Pe un teren de gunoi a fost descoperit trupul neînsuflețit al unei femei de 46 de ani, dată dispărută de mai bine de două săptămâni.

 

Femeia era căutată din 26 septembrie, după ce fiica sa a alertat autoritățile că mama ei a plecat de acasă într-o direcție necunoscută și nu a mai răspuns la telefon.

 
În urma investigațiilor, oamenii legii au stabilit că principalul suspect este chiar soțul victimei, un bărbat de 50 de ani, care anterior fusese sancționat pentru violență domestică. Acesta și-a recunoscut fapta și a predat arma cu care a comis crima.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.

 

Noi detalii despre crima din UTA Găgăuzia.

Potrivit surselor PulsMedia.MD  din teritoriu, soțul femeii, cel care a recunoscut comiterea crimei, ar fi declarat polițiștilor în cadrul audirilor că și-ar fi omorât soția în vârstă de 46 de ani din cauza geloziei, dar și din cauza că aceasta i-ar fi fost infidelă.

 

Sursele  au mai menționat că bărbatul ar fi ucis-o lovind-o de mai multe ori în cap cu un ciocan, după care ar fi plasat cadavrul într-un sac cu azotat de potasiu (silitră), în speranța că trupul se va descompune mai rapid, după care l-a aruncat la groapa de gunoi din extravilanul localității.

 

Copyrighted Image