Poliţia din Hânceşti, desfăşoară operaţiunea „AUTOBUZ”

 

 

Această operaţiune este aplicată pentru diminuarea numărului accidentelor rutiere cu implicarea autovehiculelor antrenate în transportul public de călători. În acest context, pe 28 august, specialistul superior auto de stat al Serviciului de supraveghere tehnică și accidente rutiere al Inspectoratului de Poliție Hîncești, inspector Nicolae Gunea a efectuat controlul autobuzelor în scopul asigurării siguranței traficului rutier la transportarea elevilor la instituțiile de învățământ, depistării încălcării cerințelor legislației în vigoare privind exploatarea transportului de pasageri.

În scopul asigurării securităţii traficului rutier, sporirii nivelului de disciplină a fost organizată o întrunire cu conducătorii auto care au fost familiarizaţi cu recomandările poliției referitoare la asigurarea transportării în siguranță a copiilor la instituțiile de învățământ.

Activităţile la acest compartiment vor continua, iar administratorii rutelor de transport public sunt atenţionaţi să asigure corespunzător starea tehnică a unităţilor de transport. În rezultatul verificării tehnice a unităţilor de transport nu au fost depistate careva defecțiuni tehnice. A confirmat informația Serviciul de presă al Inspectoratului de Poliție Hincesti.

Mulțumim persoanelor care ne susțin: Alexandru Gomaniuc,Alina Sevastian,Sergiu Brăguță,Nina Cotovanu,Vlada Țoncu,Marina Dubceac,Alexandru Botnari.Alina Ochișor,Familia Panfil. Doina,Crina Ciobanu,Alina Vivat,Rodjero Svetlana,Luminița Smoleanic,Ion,Doina,Ana Cichi,Marianna Cociu,Nicolae și Cristina Iusco,MY KL,Cristina Vidrascu.

Apreciază Munca Noastră !Susține echipa hn24 Fii Șeful Nostru !