Poliția în interacțiune cu comunitatea
La 28 septembrie 2018, conducerea Inspectoratului de Poliție Hîncești s-a întâlnit cu primarii, consilierii locali, reprezentanții instituțiilor educaționale, agenții economici și societatea civilă din localitățile Mirești, Onești și Bujor din raionul Hîncești.
Scopul acestei întruniri a fost de a scoate în evidenţă problemele care sunt în comunitate pe domeniul poliţienesc și de a găsi soluții pentru înlăturarea lor. În cadrul adunării a fost familarizată populația despre procesul de înregistrare a transportului hipomobil, a regulilor de evidență a armelor și munițiilor aflate în posesia cetățenilor.
Inspectoratul de Poliție Hîncești îndeamnă cetățenii să participe activ în viața comunitară pentru a creea un viitor prosper.
Mulțumim persoanelor care ne susțin: Alexandru Gomaniuc,Alina Sevastian,Sergiu Brăguță,Nina Cotovanu,Vlada Țoncu,Marina Dubceac,Alexandru Botnari.Alina Ochișor,Familia Panfil. Doina,Crina Ciobanu,Alina Vivat,Rodjero Svetlana,Luminița Smoleanic,Ion,Doina,Ana Cichi,Marianna Cociu,Nicolae și Cristina Iusco,MY KL,Cristina Vidrascu.