Slujire arhierească în biserica din s. Fîrlădeni, r. Hîncești
Duminică, 19 iunie, 2022, numită Duminica Tuturor Sfinților, Înalpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a slujit în parohia „Sf. M. Mc. Teodor Stratilat”, din s. Fârlădeni, r. Hîncești.
În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat de parohul bisericii, Părintele Nicolai CRUDU, dimpreună cu familia sa, soborul de preoți și credincioșii prezenți.
Alături de Înaltpreasfinția Sa au coliturghisit un sobor de preoți, din cuprinsul Protopopiatului Hîncești.
În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni pentru pace și sănătate, cerându-se ca Dumnezeu, prin mijlocirea Tuturor Sfinților, să reverse har, binecuvântare și ajutor, în toate cele spre mântuire, asupra părintelui paroh, dar și a întregii comunități parohiale din acest sat.
La Vohodul mic, Înaltpreasfinția Sa l-a decorat cu Paliță, pe părintele paroh, Nicolai CRUDU.
După citirea pericopei evanghelice, Chiriarhul a ținut un consistent cuvânt de învățătură, în care a explicat mesajul evanghelic, ce vorbește despre cum pote și trebuie să urmeze cu adevărat un creștin pe Hristos, vorbind și despre importanța și necesitatea cinstirii tuturor sfinților, dar și ajutorul pe care îl dobândim de la Dumnezeu, prin mijlocirea sfinților.
După cântarea rugăciunii Tatăl nostru…, Înaltpreasfinția Sa, a împărtățit copiii și credincioșii care s-au pregătit pentru primirea Sfintei Împărtășanii.
După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, dimpreună cu soborul de preoți prezenți, au săvârșit slujba de sfințire a clopotelor, după care a sfințit un set de 6 clopote deosebite, care vor fi montate în clopotnița Sfintei Biserici.
După aceasta, Ierarhul a felicitat cu această slujbă arhierească parohul bisericii, Preotul Nicolai CRUDU și întreaga comunitate parohială prezentă, adresându-le cuvinte de încurajare și apreciere pentru toată munca depusă până în prezent, în lucrarea cea duhovnicească, pe ogorul slujirii lui Hristos.
Apoi, Înaltpreasfinția Sa a oferit Medalii Eparhiale și Diplome Arhierești unor ctitori de seamă și enoriași ai bisericii menționate.
La final, Părintele Nicolai CRUDU, a mulțumit sufletește Ierarhului pentru prezență și slujire în această parohie, dar și pentru toată susținerea, încurajarea, aprecierea și cuvintele de învățătură creștină, fapt pentru care, îi rămân recunoscător și ascultător și-n continuare dimpreună cu întreaga comunitate parohială a bisericii „Sf. M. Mc. Teodor Stratilat” din s. Fîrlădeni, r. Hîncești.
La sfârșit toți cei prezenți au luat parte la o agapă frățească.
poze de articol oferite de Vitalie Raducanu pentru HN24.