Știri din Hîncești

Șofer agresiv aproape de comă alcoolică prins la volan în Lăpușna

La 1 ianuarie 2021, orele 02:15, angajații Serviciului Patrulare al Secției Securitate Publică a IP Hîncești  aflându-se în serviciu de 24 ore, în satul Lăpușna, raionul Hîncești, la stația PECO ,,Tirex”, au observat o persoană de gen masculin vizibil în stare de ebrietate alcoolică, care ulterior s-a urcat la volanul unui autoturism de model Volkswagen Caddy, care a început să se deplaseze. La scurt timp, de către angajații a fost stopat autoturism Volkswagen Caddy.

La cerințele legale ale angajaților de poliție adresate, bărbatul, în vârstă de 45 ani domiciliat în raionul Hîncești, de a prezenta actele permisul de conducere, asigurarea, revizia tehnică, șoferul a refuzat, după care a coborît din automobil, l-a încuiat și a început să se deplaseze într-o direcție necunoscută, după care, angajații de poliție l-au somat de cîteva ori pe bărbat, să stea pe loc, pentru stabilirea identității și documentarea cazului dat.

La cerințele legale ale polițiștilor, ultimul le ingnora totalmente, cît și i-a înjurat cu cuvinte necenzurate și vulgare, fapt pentru care, polițiștii au aplicat forța fizică, pentru imobilizarea persoanei și îmbarcarea în autospeciala de serviciu. Ca urmare, conducătorul auto a fost înlăturat de la conducerea automobilului și a fost transportat la IP Hîncești, pentru documentarea cazului dat.

Totodată, acesta a fost supus testului la alcoolemie cu ajutorul aparatului “ DRAGER”, ca rezultat în aerul expirat s-a constatat concetrația de alcool de 0,91 mg/l. Pentru documentarea acțiunilor ilegale ale șoferului, acesta va fi sancționat în conformitate cu prevederile art. 336 CC al RM, art.353 alin.(1) CC al RM. Informația a fost confirmată de către Ofițerul de presă al IP Hîncești, Cristina Vicol.

În perioada sărbătorilor de iarnă, polițiștii sunt pregătiți să intervină la sesizările cetățenilor, dar și să asigure ordinea și securitatea publică în societate, motiv pentru care în fiecare an venim cu un set de recomandări simple dar utile care în situații de urgență vă pot ajuta:

Pentru conducătorii auto:

–         –   să nu urcați la volan dacă ați consumat alcool;

–         –   să vă echipați corespunzător autovehiculele pentru a circula în siguranță în condiții de iarnă;

–        –    să nu lăsați automobilele nesupravegheate sau bunuri de valoare în automobile.

Pentru toți cetățenii

        –   să vă asigurați locuințele cu sisteme de închidere și supraveghere în cazul în care plecați de acasă și să anunțați vecinii sau alte persoane de încredere că veți lipsi de acasă;

      –  să anunțați imediat Poliția în cazul în care observați persoane suspecte în scara sau în curtea blocului;

–  să evitați locurile mai puțin iluminate;

–  să atrageți atenția copiilor și să îi informați să nu deschidă ușa persoanelor necunoscute, mai ales când sunt singuri acasă;

–  să supravegheați în permanență copiii, cînd mergeți cu ei la cumpărături sau vă aflați în locurile aglomerate (piețe, magazine mari, locuri de agrement);

–  să cumpărați articole pirotehnice doar din unitățile comerciale autorizate, să citiți neapărat, instrucțiunea de utilizare și exploatare a acestora pentru a evita eventualele accidentări.

Copyrighted Image