Știri din Hîncești

Șoferul care a luat două vieți omenești și-a aflat sentința

Potrivit procurorilor, inculpatul a fost recunoscut vinovat, fiind condamnat la 8 ani și 10 luni de pușcărie, cu executare în penitenciar de tip deschis. Amintim că tragicul accident, soldat cu decesul a două persoane s-a produs pe data de 9 iunie, aproximativ la orele 22:20, pe strada Victoriei din localitatea Ghidighici.

Bărbatul de 34 de ani, conducând automobilul în stare de ebrietate alcoolică, având viteză excesivă, nu a manifestat prudența sporită la trafic, nu a ținut cont de totalitatea factorilor ce caracterizează condiţiile rutiere, ignorând prevederile Regulamentului circulației rutiere, iar drept urmare s-a ciocnit cu un alt mijloc de transport în care se afla șoferul și 3 pasageri. Din nefericire, în urma impactului, un bebeluș de numai 7 luni, dar și mama lui, în vârstă de 30 de ani au decedat la fața locului.

Un alt copil, de 4 anișori a supraviețuit, dar a suferit diverse leziuni, având nevoie de reabilitare în spital.

Sentința nu este una definitivă și poate fi contestată în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyrighted Image

error: Contentul este Protejat !!