Știri din Moldova

Un bărbat de 64 de ani a decedat în urma a două coliziuni consecutive

Un bărbat de 64 de ani și-a pierdut viața după ce a fost implicat în două accidente rutiere succesive. Prima coliziune a avut loc în jurul orelor 08:10 în apropierea satului Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești.

 

Conform informațiilor preliminare furnizate de poliție, șoferul unui Mercedes Sprinter, în vârstă de 35 de ani, a pierdut controlul vehiculului și s-a izbit de un Ford, condus de bărbatul de 64 de ani din satul Recești. În Ford se afla și o pasageră, o femeie de 65 de ani.

 

Ambii șoferi și pasagera au avut nevoie de îngrijiri medicale urgente și au fost transportați de un echipaj de medici cu ambulanța către spitalul raional din Șoldănești.

 

În drumul spre spital, ambulanța a fost implicată într-un al doilea accident, fiind lovită de un BMW condus de un tânăr de 24 de ani, care, conform investigațiilor preliminare, nu a acordat prioritate ambulanței.

 

În urma acestui al doilea accident, felcerul din ambulanță a necesitat și el îngrijiri medicale, iar pacientul din Ford, bărbatul de 64 de ani, a decedat.

 

Toți conducătorii auto implicați în accidente au fost supuși testării alcoolscopice, rezultatele fiind negative. Autoritățile au deschis procese penale pentru a stabili toate circumstanțele acestor evenimente tragice.

 

sursa : echipa.md

Copyrighted Image