Știri din Moldova

A fost lansat un studiu despre donarea de sânge în rândul femeilor din R. Moldova

A fost lansat un studiu despre donarea de sânge în rândul femeilor din R. Moldova. Mă numesc Cristina și sunt studentă în domeniul sănătății publice la Universitatea Lyon 2, în Franța. Recent am lansat un studiu despre donarea de sânge în rândul femeilor din Rep. Moldova, în cadrul tezei mele de Masterat.
Este vorba de un chestionar scurt, care poate fi completat online. Acest studiu este realizat independent de Centrul Național de Transfuzie a Sângelui. Cu toate acestea, dacă va fi manifestat suficient interes din partea populației pentru rezultatele cercetării, voi face o restituire publică pentru toate organismele de interes. Din păcate recrutarea participantelor s-a dovedit a fi dificilă, mai ales în rândul populației rurale.

Despre ce este vorba?
În cadrul studiilor mele în domeniul sănătății publice am lansat un studiu care vizează sa înțeleagă
atitudinea femeilor din Republica Moldova (regiunea transnistreană și UTA Găgăuzia incluse) în legătură
cu donarea de sânge. Vreau să explorez care sunt principalele motive pentru care femeile donează
sânge, dar care sunt și principalii factori care le împiedică să o facă, fie ei obiectivi (ex: probleme de
sănătate) sau subiectivi (ex: norme sociale). Studiul explorează de asemenea principalele stereotipuri și
informații false care circulă în societate la acest subiect. Participarea este deschisă atât femeilor care au
donat deja sânge, cât și celor care nu au făcut-o niciodată. Pentru a putea controla mai bine factorii care
influențează atitudinea față de donare, am fost nevoită sa exclud femeile care trăiesc peste hotare.

De ce acest subiect?
Donarea de sânge este un subiect relativ puțin abordat în discuțiile informale în societatea noastră. Cât
am locuit în Moldova nu am întâlnit pe nimeni de vârsta mea care să fi donat sânge, cu atât mai puțin o
femeie. În cadrul familiei, de fiecare dată când cineva ne ruga să donăm sânge pentru vre-o intervenție
chirurgicala, tatăl meu era cel care o făcea de fiecare dată.
Persoanele care au locuit peste hotare pot atesta că donarea de sânge și organe este un subiect care are
parte de mult mai multă vizibilitate decât în Rep. Moldova la ora actuală, susținut de campanii eficiente
de sensibilizare și colectare care reușesc să atragă o populație mai mare.

Pertinența acestui studiu
Donarea de sânge este un subiect de sănătate publică care vizează întreaga populație. Există discrepanțe
importante de la o țară la alta în participarea femeilor în donarea de sânge, dar la nivel mondial bărbații
donează, în medie, mai mult. În Rep. Moldova marea majoritate a sângelui colectat provine de la
donatori voluntari, iar femeile reprezintă aproape jumătate din populația țării, de aceea e important să
înțelegem cum am putea sensibiliza și recruta această populație. Un flux regulat de donatori asigură o
cantitate stabilă băncii de sânge și evită riscul de deficit. În contextul socio-cultural particular al Rep.
Moldova este de asemenea esențial să înțelegem perspectiva femeilor din regiunile autonome ale țării.
Donarea și transfuzia de sânge sunt atât un fenomen biomedical, cât și unul cultural, social și economic

Pentru cei interesați

Link-ul pentru chestionarul în limba română:

https://enquetes.univ-lyon2.fr/index.php/778129?lang=ro

Și în limba rusă:

https://enquetes.univ-lyon2.fr/index.php/734881?lang=ru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyrighted Image