Accident la serpantinele din apropiere de localitatea Fundul Galbenei
Accidentul a avut loc acum câteva minute în urmă, HN24 s-a deplasat la fața locului pentru a afla mai multe detalii și a fost stabilit că două automobile s-au tamponat, duă care una din ele a ajuns în șanț. În automobilul de model Fiat erau și 2 doamne.
Din spusele martorilor, o persoană are capul spart , ce de-a doua persoană are o leziune/ fractură la brațul stâng. Șoferul de la automobilul Skoda și cele 2 doamne au fost transportate la spital pentru îngrijiri.
La 5 iulie 2021,aproximativ la ora 15.50, pe traseul R-3, în apropiere de localitatea Buțeni din raionul Hîncești Km-25, conducătorul automobilului de model,,Skoda”, în vârstă de 20 ani, nu a ținut cont de condițiiile climaterice și rutiere, în curbă periculoasă a derapat pe contrasens ca urmare tamponîndu-se cu automobil de model,,Fiat Ducato,, condus de un bărbat, în vârstă de 58 ani, care conducea regulamentar. Urmare automobilul,,Skoda,,a fost proiectat în șanțul de scurgere a apelor reziduale. La fața locului a intervenit poliția și ambulanța. În urma impactului 3 persoane au fost transportate la Spitalul raional Hîncești pentru îngrijiri medicale. Poliția a inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier. Informația a fost confirmata de către ofițerul superior de presă al IP Hîncești, Cristina Vicol.
909658 8708861 can undertake all sorts of advised excursions with assorted limousine functions. Various offer great courses and several can take clients for just about any ride your bike more than the investment banking location, or even for a vacation to new york. ??????? 23697
151973 129303Any way Ill be subscribing to your feed and I hope you post once again soon. I dont believe I could have put it far better myself. 138882
Pingback: relx
Pingback: marlin arms
Pingback: ดูหนังออนไลน์
Pingback: bodek.kepno
Pingback: forex merchant account
Pingback: คาสิโนออนไลน์เว็บตรง