Știri din Hîncești

Alexandru Botnari, reacție la decizia Agenției Naționale de Integritate

sursa: tv8.md

Primarul municipiului Hâncești, Alexandru Botnari, fost deputat PDM, va contesta decizia Autorității Naționale de Integritate (ANI), care a emis act de constatare în privința acestuia precum că ar fi încălcat regimul juridic al conflictelor de interese prin încheierea unui contract de arendă cu fiul său.

”Voi merge mai departe în instanța de judecată. Niciodată nu m-am ținut de funcție, dar am muncit pentru oraș. Am demonstrat că plecând și din Parlament și alte funcții că efectul al tot ce azi putem face este mai mare fiind alături de oameni”, a declarat Alexandru Botnari pentru tv8.md.

De asemenea, primarul de Hâncești a adăugat că nu există niciun conflict de interese, iar fiul său are drepturi ca și alții.

”Eu consider că este o absurditate atât pentru mine, cât și pentru alte persoane cu funcții publice. E un contract de arendă, nu există conflict de interese, este decizia Consiliului. La sfârșit notarul menționează că primarul are dreptul să semneze în urma tranzacției care a fost făcută. Eu am explicat că nu există conflict de interese, fiul meu are drepturi ca și alții. A luat un teren în arendă de trei ani și nu a făcut nimic, dar dă bani la Primărie. Bugetul sau Primăria însă nu au prejudiciat nimic de la asta. Este o situație absurdă (…) Nu am participat la licitație, a fost alt membru, al președinte”, a a adăugat Botnari.

Copyrighted Image

error: Contentul este Protejat !!