Știri din Hîncești

Bunelul care a violat nepoata vitregă de 5 ani și-a aflat sentința

Actualizare: Procuratura anunță despre condamnarea bărbatului (bunelul) care și-a violat nepoata vitregă în vârstă de 5 ani

 

Reieșind din actul de învinuire, la data de 31 ianuarie 2024, în jurul orelor 15:00, inculpatul, aflându-se în domiciliul său, amplasat într-un sat din centrul țării, știind cu certitudine că victima, cu care conlocuia în aceiași casă, are vârsta de 5 ani, fiind socrul mamei minorei, acționând intenționat, în scopul satisfacerii poftei sexuale, profitând de imposibilitatea minorei de a se apăra și de a-și exprima voința, datorită vârstei fragede, a întreținut cu copila un raport sexual.
 
 
În aşa mod, prin acţiunile sale intenţionate, inculpatul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 171 alin. (3) lit. b) din Codul penal, conform semnelor calificative: „Violul, adică actul sexual neconsimțit, săvârșit cu bună-știință asupra unui membru de familie care nu a atins vârsta de 14 ani”.
 
 
Pe parcursul urmăririi penale, învinuitul s-a aflat în stare de arest preventiv, inclusiv la momentul expedierii cauzei penale în instanța de judecată.
 
 
La 11 iunie 2024, bărbatul a fost condamnat la 12 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis. Sentința este cu drept de atac.
 
 
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
 
sursa : Procuratura Generală a Republicii Moldova
 
Amintim că :
 

Copyrighted Image

error: Contentul este Protejat !!