Poliția îi va penaliza pe toți care vor promova panglica Sfântului Gheorghe

Șeful Inspectoratului General al Poliției Viorel Cernăuțeanu spune că oricât de mare va fi numărul persoanelor participante la evenimentele dedicate Zilei de 9 mai, dacă vor exista cetățeni care vor purta panglica Sfântului Gheorghe, poliția îi va identifica și penaliza.

În același timp, interdicția continuă să încingă spiritele între reprezentanții opoziției și cei ai guvernării. În timp ce deputații PAS spun că simbolurile agresiunii militare ruse în Ucraina nu-și au locul în Republica Moldova, reprezentanții opoziției spun că prin această interdicție guvernarea încearcă să distragă atenția societății de la probleme economice ale țării, notează IPN.

Șeful IGP spune că în data de 9 mai, atunci când în Republica Moldova este marcată atât Ziua Europei, cât și Ziua Victoriei, poliția va patrula pe străzi pentru a monitoriza respectarea legii privind interzicerea răspândirii și promovării simbolurilor agresiunii militare ruse.

„Indiferent de numărul de cetățeni, există posibilitatea de documentare, înregistrare a acestor încălcări, ca, ulterior, ele să poată fi examinate într-o procedură contravențională. Îndemnăm cetățenii să respecte cadrul normativ și ceea ce a fost aprobat de Parlament. Sperăm să nu existe provocări și tensionări. Noi deja informăm cetățenii despre răspunderea pe care o poartă, dacă admit încălcarea respectivă”, a spus șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, în cadrul emisiunii „Joi cu Liliana Barbăroșie” de la postul public de televiziune.

sursa https://radiochisinau.md/seful-igp-anunta-ca-politia-ii-va-identifica-si-penaliza-pe-toti-cei-care-vor-promova-panglica-sfantului-gheorghe—158552.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

X

Copyrighted Image

error: Contentul este Protejat !!