Prioritate pe timp de pandemie: multe primării și-au cumpărat automobile de serviciu.

Din martie 2020 și până aprilie 2021, în plină pandemie, mai multe primării și-au cumpărat automobile de serviciu, unele costând chiar și 450 000 de lei. Din cele 11 concursuri de achiziții organizate de primării, doar unul a avut loc cu participarea a doi agenți economici. Legea nu interzice participarea la concurs a unui singur operator economic, dar experții în achiziții spun  că astfel se favorizează indirect un anumit agent economic, fapt recunoscut și de către unul dintre primari.

În luna aprilie 2020, când în Republica Moldova a fost instituită starea de urgență în legătură cu pandemia, Primăria orașului Otaci a publicat pe site-ul achizitii.md anunțul de procurare a unui automobil în valoare de 315 000 de lei. Pe 15 aprilie a și fost desemnat câștigătorul – singurul participant la licitație, DAAC-Autosport SRL, iar conform tender.gov.md, automobilul a costat 305 000 de lei.

Conform specificațiilor tehnice, Primăria Otaci și-a dorit o mașină Dacia Duster, exact oferta agentului economic DAAC-Autosport SRL, favorit pe site-ul achizițiilor. DAAC-Autosport este administrată de Vladimir Hinculov și este fondată de trei SRL-uri, inclusiv DAAC Hermes, firma consilierului socialist din CMC, Vasile Chirtoca.

În august 2019, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a achiziționat de la acest agent economic 13 automobile în valoare de peste 2 700 000 de lei. La fel acest agent economic a fost singurul participant, ulterior câștigător.

În septembrie 2020, Inspectoratul General al Poliției a achiziționat un lot de 52 de automobile de la DAAC-Autosport, care a fost şi singurul participant la concurs. Tot în septembrie 2020 această companie a mai câştigat un contract de livrare a automobilelor pentru Inspectoratul General de Carabinieri al MAI, în valoarea de circa 7 000 000 de lei, potrivit Mold-Street.

Cu un buget anual de 2 400 000 de lei, primăria Iujnoe și-a achiziționat un automobil de 340.000 de lei

În noiembrie 2020 Primăria Iujnoe din raionul Cahul a publicat anunțul de procurare a unui automobil de serviciu în valoare de 340 000 de lei. Participant și câștigător a fost desemnat Integral-Auto SA, un agent economic din Cahul, partener al reprezentatului oficial Skoda Moldova.

La capitolul specificații tehnice ale automobilului, Primăria Iujnoe a publicat un formular fără ștampilă, dată și semnătură a părții contractante. S-a întâmplat din cauză că primăria nu are un specialist în achiziții publice, a declarat pentru MoldovaCurata.md primarul Ghenadie Focșa. „Nici nu țin minte cine a făcut documentul, noi nu avem specialiști, de aceea economisim, și așa primăria nu are bani. Da, automobil ne trebuie, suntem la 55 de kilometri de centrul raional, știți ce drumuri avem la Sud? Mașina pe care o avea primăria era foarte veche, acum am scos-o la vânzare și nu o putem vinde. Dar mulțumim pentru că ne-ați atenționat referitor la unele greșeli, vom fi mai atenți”, a explicat primarul.

Bugetul local anual al primăriei Iujnoe în 2020 a fost de 2 400 000 de lei. Astfel, circa 15% din întregul buget a fost cheltuit pentru achiziționarea mașinii. Primarul a mai spus că vechiul automobil se defecta foarte des și necesita bani mulți pentru reparație.

În noiembrie 2020 primăria comunei Sadâc din raionul Cantemir a procurat de la DAAC-Autosport SRL, singurul participant și desemnat câștigător, un automobil tip Crossover în valoare de 280 000 de lei, suma inițială fiind de 230 000 de lei.

Ilie Porumbescu, primarul comunei Sadâc ne-a invitat la fața locului pentru a discuta tema automobilului

„Chiar e așa departe 100 de kilometri? Veniți și discutăm.Când sunt întrebări de acestea veniți la fața locului vă mai arătăm ce este prin sat, ce e cu automobilul, cum trăim. V-a spus cineva că primăria a luat un automobil și hai să sunăm. Nu mi l-am luat mie, l-am procurat pentru primărie, pentru cetățeni. Mașina nu e procurată pe banii din buget, dar bani dezbătuți de mine de la Consiliul Raional și de la Guvern. Noi nu cheltuim bani din buget”, a spus Porumbescu.

O lună mai târziu primăria Puhăceni din raionul Anenii Noi a achiziționat un automobil de serviciu la prețul de 299 800 de lei. Participant și câștigător a fost desemnat același DAAC-Autosport SRL.

Primarul Veaceslav Plămădeală a declarat pentru portalul nostru că a avut noroc să procure un automobil Dacia Duster care era la promoție.

„Am rugat agentul economic să îl țină pentru APL-ul nostru, deoarece inițial era cu un preț mai mare. Practic este cel mai ieftin automobil de acest fel, în plus, este ieftin la întreținere și la deservire. M-am sfătuit și cu alți primari care la fel preferă acest tip de mașini, este o marcă populară”, menționează Plămădeală.

Primăria Doroțcaia și-a cumpărat la începutul anului 2021 un automobil de aproape jumătate de milion de lei

Pe 22 ianuarie 2021 primăria Doroțcaia din raionul Dubăsari a plasat pe portalul Achizitii.md un anunț de procurare a unui automobil în valoare de 450 000 de lei. Și-au prezentat ofertele doi agenți economici, DAAC-Autosport SRL, care a propus o mașină de 435 000 de lei, și Autoframe FM, cu o ofertă de 445 000 de lei. DAAC–Autosport SRL a fost desemnat câștigător.

Primarul Valeriu Berzan ne-a declarat că încă anul trecut au avut loc două tentative de procurare a unui automobil, însă abia în 2021 Primăria a dat peste oferta avantajoasă – un Nissan Qashqai 4×4 în valoare de 435 000 de lei (circa 21 000 de euro). Mașina a ajuns în posesia Primăriei acum câteva zile, însă Valeriu Berzan susține că el nu are nevoie de mașină, consiliul a votat.

„Este decizia consiliului local, nu-i vorba de primar aici. Mașina veche era într-o stare deplorabilă, cheltuiam mulți bani pentru întreținere. Modelul a fost stabilit de consiliul local, ținând cont de amplasarea localității noastre. Apar probleme în special iarna, când mașina noastră este solicitată la diferite intervenții”, susține Berzan.

Despre specificațiile tehnice și agentul câștigător primarul susține: „Da, eu le-am semnat. Noi am consultat specialiști, persoane care se ocupă cu reparația, cu procurări de piese, și ne-au dat anumite recomandări. Noi nici nu ne-am gândit că oferta respectiva vă câștiga, posibil ei joacă cu prețurile”.

Specificațiile tehnice nu trebuie să indice o anumită marcă de mașină

În majoritatea speciaficațiilor tehnice ale concursurilor organizate sunt descrise cerințe concrete, care indică asupra unei mărci concrete de mașină. Vadim Țurcan, specialist în achiziții publice, explică ce ar trebui să conțină caietele de sarcini din pachetul documentelor referitoare la achiziție: „Este de preferat ca orice parte contractantă să indice niște limite, de exemplu, puterea motorului, capacitatea cilindrică și așa mai departe, ca să se încadreze mai mulți operatori economici. Noi avem articol în lege cu privire la faptul că nu se permite indicarea unei anumite mărci comerciale și este strict interzis, ei trebuie să opereze cu niște limite. Din păcate, noi nu avem programul acesta de specificare a specialiștilor în achiziții publice ca într-adevăr să le ofere cunoștințe în a iniția și desfășura o licitație deschisă”, a explicat Vadim Țurcan pentru MoldovaCurata.md.

Primării mai modeste, cu mașini noi în valoare de 200 000 de lei

În primele luni ale anului 2021 alte primării din țară au achiziționat automobile de serviciu noi, doar că la prețuri mai modeste.

Primăria Lebedenco, raionul Cahul, a postat pe 22 ianuarie un anunț pe site-ul achizițiilor pentru procurarea unui automobil. Se indica anul producerii – 2020 – și valoarea – 200 000 de lei. Singurul participant și câștigător a fost desemnat agentul economic Integral-Auto SA.

În februarie, primăria Rosietici, raionul Florești, a publicat un anunț de achiziționare a unui automobil în valoare de 200 000 de lei, care, conform site-ului achizițiilor, a fost procurat de la singurul participant la licitație, DAAC-Autosport SRL, cu 240 000 de lei.

La sfârșitul lunii martie 2021, primăria Cîșlița-Prut, raionul Cahul, a publicat și ea un anunț pentru procurarea unui automobil de serviciu în valoare de 200 000 de lei. Și la această achiziție a participat un singur agent economic, care a fost declarat câștigător – Integral-Auto SA. Conform reprezentanților instituției, primăria nu a avut în posesie un automobil în anii trecuți.

Primarul de la Crihana Veche spune de ce primăriile procură automobile de la unul și același agent economic

În martie, o altă primărie din raionul Cahul și-a achiziționat un automobil Dacia Duster în valoare de 383 000 de lei. Este vorba despre primăria Crihana Veche, care, pe 30 martie, a publicat un anunț pe site-ul achizițiilor, iar pe 6 aprilie l-a desemnat câștigător pe singurul participant, Integral-Auto SA.

Primarul localității, care a condus grupul de lucru în concursul de achiziții, Igor Miclauș, explică de ce primăriile achiziționează automobile de la unul și același agent economic:

„DAAC Hermes este unicul agent economic care livrează automobile noi, pentru că nouă nu ne permite legea să luăm mașini la mâna a doua. Acesta este singurul dealer care livrează. Noi am încercat să încheiem contract direct cu uzina de producere din România, dar am calculat cheltuielile, devamarea și ieșeam la aceeași sumă”. Primarul are o explicație și pentru faptul că majoritatea procurărilor de automobile au loc la începutul anului: „Vă spun de ce toate primăriile procură în prima jumătatea a anului – deoarece în partea doua fiecare primărie are câte un sold disponibil, asta sunt economiile sau anumite taxe care au fost achitate. Din acest motiv fiecare primărie la început de an are ceva economii, sold care poate fi utilizat pentru anumite achiziții”.

Pe 31 martie o altă primărie a plasat anunțul pentru procurarea unui automobil de serviciu. De data aceasta este vorba despre localitatea Viscăuți, raionul Orhei. Conform site-ului e-licitatie.md, pe 7 aprilie câștigător a fost desemnat unicul și același agent economic ca și în cazurile de mai sus – DAAC-Autosport SRL. În specificațiile tehnice, primarul localități, care este și coordonatorul grupului de lucru, menționează că anul producerii automobilului trebuie să fie 2021.

Primăria Pruteni umblă la banii din rezervă pentru a achiziționa un automobil nou

La începutul lunii martie, la inițiativa primarei Angela Axenti, consilierii comunei Pruteni din raionul Fălești au discutat, în cadrul unei ședințe, necesitatea procurării unui automobil pentru primărie, în valoare de 250 000 de lei. Unii consilieri nu au fost de acord, menționând că în localitate există alte probleme grave de rezolvat cu acești bani. Inițial câțiva consilieri au propus să fie procurat un automobil cu 12 locuri, ca să fie transportați copiii din satele vecine la grădinița din comuna Pruteni, însă inițiativa nu a fost susținută.

Igor Sârbu, fost consilier local, susține că ședința a fost filmată, dar că persoana care a filmat a fost somată, de unul dintre consilieri, să șteragă imaginile. Conform consilierului, în 20 de secunde s-a decis procurarea maşinii, cu bani din rezerva primăriei.

Conform site-ului mtender.gov.md, pe 7 aprilie 2021, primăria Pruteni a inițiat procedura de procurare a unui automobil în valoare de 235 000 de lei. Primara ne spune că în soldul de rezervă s-au adunat 600 000 de lei și consilierii au votat pentru procurarea automobilului: „Mașina se procură din soldul liber, aceștia sunt banii care la sfârșit de an sunt adunați și prin decizia consiliului îi repartizăm unde este necesitate. Când s-a pus problema la ședință cum folosim acești bani au fost multe versiuni, dar s-a votat pentru automobil. Suntem primăria care niciodată nu a avut automobil de serviciu. Nu este o încălcare, sunt voturile. Dacă anul trecut am avut 300 000 de lei sold liber, anul acesta am muncit și am adunat 600 000 de lei”. Pe 19 aprilie primăria Pruteni a desemnat câștigător agentul economic DAAC-Autosport SRL, suma finală pentru automobil fiind de 237 600 de lei.

Expert: Primăriile încalcă principiile de bună guvernare și eficiența în utilizarea banilor publici

Exerta IDIS Viitorul în domeniul economiei, Diana Enachi, susține că administrațiile publice locale, pe lângă respectarea legii privind achizițiile publice, mai trebuie să respecte și principiile de bună guvernare, în mod special cele care se referă la economicitate, eficiență și eficacitate.

„Unul dintre principiile de reglementare a achizițiilor publice prevăzut de legea achizițiilor este utilizarea eficientă a banilor publici. Este de înțeles necesitatea autorităților publice de automobile de serviciu, însă atunci când valoarea achiziției respective constituie 15% din valoare bugetului local anual, avem o problemă. O primărie care procură un automobil de 300-400 mii de lei având un buget anual de doar 2-3 milioane de lei încalcă vădit principiile de bună guvernare și eficiența în utilizarea banilor publici. Necesitățile sunt nelimitate, dar bugetul este limitat”, menționează experta.

Carolina Chirilescu

Această investigație este realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și Fundației Konrad Adenauer. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului “Responsabilitate și implicare civică pentru buna guvernare”, implementat de Asociația Presei Independente (API), în cadrul Programului de granturi “Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

One thought on “Prioritate pe timp de pandemie: multe primării și-au cumpărat automobile de serviciu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Drepturi Rezervate HN24

error: Contentul este Protejat !!