Știri din Moldova

Șoferii care nu cedează pietonilor vor rămâne fără permis

Șoferii care nu cedează repetat trecerea legală pietonilor riscă să rămână fără permis de conducere. Prevederea se aplică, dacă încălcarea este comisă repetat în cursul aceluiași an.

 

Solicitat de agenție, ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Poliției (INSP), Ana Chiselița, a specificat că, de la începutul acestui an, polițiștii au sancționat peste 10 400 de șoferi, care nu au cedat trecerea legală pietonilor.

 

Neacordarea priorității legale pietonilor se sancționează cu amendă de la 1 500 de lei și până la 1 800 de lei, cu aplicarea a cinci puncte de penalizare. Dacă acțiunile specificate mai sus sunt săvârșite repetat în cursul aceluiași an, atunci șoferul se sancționează cu amendă de la 2 250 de lei până la 2 500 de lei, cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 30 la 45 de zile”, a spus Ana Chiselița.

 

Oamenii legii atenționează că regulile de circulație sunt obligatorii pentru toți participanții la traficul rutier, indiferent dacă persoana are statut de șofer sau pieton, iar indisciplina și ignorarea acestora duce la producerea accidentelor rutiere. „Pentru a preveni încălcările și accidentele rutiere, șoferii sunt îndemnați să respecte anumite recomandări. În apropierea zonelor pietonale, să reducă regimul de viteză, inclusiv și în adiacentul instituțiilor de învățământ. În timpul conducerii autovehiculului, să nu utilizeze telefonul mobil, căștile sau alte dispozitive. În cazul în care există semafoare, să se ghideze conform semnalelor acestora”, a spus Ana Chiselița.

 

Potrivit statisticilor poliției, acest tip de încălcări sunt printre cele mai frecvente comise de către șoferi. Abaterile sunt întâlnite cel mai frecvent în capitală, unde se atestă cel mai mare flux de transport. 

 

sursa : moldpres.md

Copyrighted Image