Ambulanțe blocate pe trasee din cauza poleiului

Mai multe ambulanțe au fost ajutate de salvatori și pompieri în ultimele 24 de ore, după ce au rămas blocate pe trasee. Primul caz în care a fost necesară intervenția angajaților IGSU a avut loc în localitatea Răscăieții Vechi, raionul Ștefan Vodă. Ambulanța a rămas blocată din cauza poleiului pe traseu în timp ce se îndrepta spre pacient. La fața locului au intervenit salvatorii care au reușit să acorde asistența necesară și să aducă pacientul către ambulanță, care ulterior și-a continuat drumul spre spital. Alte două situații în care au fost tractate ambulanțele s-au înregistrat la Dubovca Hîncești, dar și în raionul Florești. În ambele cazuri ambulanțele au fost tractate, iar în ultimul caz, autovehiculul derapat de pe traseu a fost deblocat pentru a putea duce pacientul la spital. În urma acțiunilor întreprinse de salvatori, toate ambulanțele și-au continuat drumul spre pacienți.

De intervenția pompierilor a fost nevoie și în localitatea Băcioi, municipiul Chișinău în urma unui accident de circulație. Aici în urma tamponării a două autoturisme, o persoană a rămas blocată, iar salvatorii au reușit descarcerarea acesteia și predarea către serviciul de asistență medicală. La fața locului pentru misiunea de salvarea au intervenit patru echipaje de salvatori. Din cauza unui alt accident de circulație care a avut loc în orașul Hâncești, traseul a rămas blocat, fiind necesară intervenția salvatorilor pentru deblocarea de pe carosabil a unui autovehicul de model Lexus. Circumstanțele cazului se stabilesc.
În acest context, în condiții de iarnă cu temperaturi oscilante, care duc la formarea poleiului și gheții pe traseu, salvatorii îndemnă conducătorii auto să conducă cu maximă prudență și să-și echipeze corespunzător mijloacele de transport. Fiecare șofer de autovehicul trebuie să-și echipeze mașina cu cauciucuri de iarnă și să dețină în portbagaj, lanțuri și nisip, iar în situații de risc să apeleze Serviciul 112.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

X

Copyrighted Image

error: Contentul este Protejat !!