Știri din Moldova

Cod Galben de vânt puternic în toată țara

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod GALBEN de vânt puternic. Avertizarea intră în vigoare astăzi, 20 iulie, și va fi valabilă în intervalul de ore 13-23, dar și miercuri, 21 iulie.

Potrivit avertizării, în perioada indicată se prevăd descărcări electrice, izolat averse puternice (15-35 l/m2), însoțite de grindină și vijelie de până la 15-20 m/s.

Potrivit specialiștilor, în aceste condiții:

– sunt posibile întreruperi temporare ale curentului electric şi ale legăturilor de comunicaţii;
– se pot rupe crengi de copaci şi se poate semnala doborârea unor arbori uscaţi;
– este posibilă decopertarea parţială a unor construcţii;
– în plantaţiile pomicole este posibilă căderea fructelor.

În context, se recomandă:

– evitarea trecerii prin apropierea copacilor;
– ocolirea cablurilor electrice căzute la pământ;
– evitarea parcării autovehiculelor în apropierea copacilor, pe care vântul puternic îi poate doborî;
– legarea viţei de vie pentru evitarea ruperii coardelor;
– folosirea suporturilor pentru pomii fructiferi;
– muşuroirea în termeni optimi la porumb;
evitarea folosirii focului deschis.

sursa tv8.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyrighted Image

error: Contentul este Protejat !!