Tragedie în raionul Hîncești: A murit după ce și-a dat foc în grădină
Inspectoratul de Poliție Hîncești a fost sesizat pe 8 iulie 2025, prin intermediul serviciului 112, despre un incident grav produs în localitatea Secărenii Vechi. Un bărbat și-ar fi dat foc cu o substanță inflamabilă (benzină) în grădina locuinței sale.
La fața locului s-au deplasat imediat angajații Sectorului de Poliție nr. 4 Lăpușna și membrii grupului operativ, care au constatat că incidentul a avut loc în jurul orei 12:00. Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul i-ar fi spus fiului său că merge în grădină pentru a face lucrări, iar la scurt timp, un vecin a auzit strigăte și l-a găsit pe acesta cuprins de flăcări. Din nefericire, victima a decedat din cauza arsurilor suferite, înainte de sosirea echipajului medical.
Persoana decedată locuia împreună cu fiul său, în timp ce soția se află plecată peste hotare. Potrivit apropiaților, bărbatul nu consuma alcool și urma un tratament medicamentos în ultima perioadă.
Cazul a fost înregistrat de poliție, iar ancheta este în desfășurare pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele tragediei.
