Știri din HînceștiȘtiri din Moldova

Tragedie la Bălceana r. Hîncești: Un tânăr și-a pierdut viața după ce a căzut într-o groapă de canalizare

La data de 27 octombrie 2025, un tânăr de aproximativ 27 de ani din raionul Hîncești a fost găsit fără suflare în gospodăria unei localnice din satul Bălceana.

 

Potrivit informațiilor preliminare, acesta ar fi căzut într-o groapă de canalizare cu adâncimea de circa doi metri, în timp ce efectua lucrări de evacuare a apei.

 

Tânărul se afla singur în gospodărie în momentul incidentului. Conform surselor, acesta era în evidența medicului cu o afecțiune de tip epileptic.

Poliția investighează cazul pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii tragediei.

Copyrighted Image