Autorul crimei din Mereșeni, condamnat pe viață

Autorul crimei din Mereșeni, condamnat pe viață. Individul care, acum doi ani, a ucis 3 tinei și i-a incendiat într-o casă din satul Mereșeni, raionul Hâncești, își va petrece restul vieții după gratii.

Crima a avut loc pe 25 noiembrie 2018, la miezul nopţii, când poliţia a fost sesizată că în satul Mereşeni arde o casă, transmite Știri.md.

Imediat la faţa locului s-a deplasat echipajul 112, membrii grupei operative, care împreună cu pompierii au întreprins măsuri pentru localizarea şi stingerea incendiului, în locuinţă fiind depistate cadavrele a doi minori de 15 şi, respectiv, 17 ani. La fel, a fost depistat şi un tânăr de 18 ani, cu leziuni craneo-cerebrale, cauzate de un obiect dur contondent, ultimul fiind internat în stare gravă la spitalul din Hânceşti, unde a decedat, peste câteva zile.

În timpul cercetării s-a stabilit că de la domiciliu au dispărut telefoanele mobile ale victimelor şi un topor.

În urma acţiunilor de urmărire penală şi de investigaţie, a fost identificat şi reţinut presupusul făptuitor – un locuitor al satului Caracui, în vârstă de 23 de ani.

Urmare a percheziţiei efectuate la domiciliul acestuia, au fost predate benevol telefoanele mobile ale victimelor, concomitent fiind depistat şi ridicat toporul, cu care s-a comis crima.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul şi-a recunoscut integral vina, declarând că făcuse cunoştinţă cu victimele prin intermediul reţelelor de socializare, după care s-au înţeles să se întâlnească pe 24 noiembrie 2018, la domiciliul uneia dintre acestea din satul Mereşeni, unde s-au distrat şi servit băuturi spirtoase. În urma unor neînţelegeri, între ei s-a iscat un conflict, inculpatul le-a aplicat celor trei victime câteva lovituri de topor în regiunea capului, după care a incendiat casa.

De menționat că inițial individul a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, dar nefiind de acord cu pedeapsa, s-a cerut o alta, mai severă.

sursa stiri.md

Donează pentru HN24 Susține activitatea noastră

Drepturi Rezervate HN24

error: Contentul este Protejat !!