Automobil ars în totalitate în satul Drăgușenii Noi

În noaptea de 15 mai 2021, în Serviciul de Gardă al IP Hînceşti a parvenit apelul telefonic, de la un locuitor al satului Drăgușenii Noi din raionul Hîncești, precum că lîngă poartă s-a incendiat automobilul de model „Toyota Prius”.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, angajații DSE Hîncești, ambulanța. În urma cercetărilor de la fața locului, s-a stabilit că bărbatul, în vârstă de 26 ani, la orele 00 a revenit de la muncă, unde activează în calitate de taximetrist cu automobilul de serviciu ”Toyota Prius”, ce aparține firmei de taxi „Yandex”.

A parcat mijlocul de transport lîngă poarta gospodăriei și a intrat în locuință. Aproximativ, peste ceva timp a auzit o bubuitură puternică, cînd a ieșit afară a văzut că automobilul s-a incendiat (posibil avînd defecțiuni tehnice). Automobilul a ars în totalitate.

Carcasul mijlocului de transport a fost ridicat și transportat la parcarea specială pentru a fi examinat corespunzător. Polițiștii au inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Informația a fost confirmată de către Ofițerul superior de presă al IP Hincesti, Cristina Vicol.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Drepturi Rezervate HN24

error: Contentul este Protejat !!