Copil de 6 ani grav accidentat de un tractor la Șoldănești

Un copil a fost transportat la un spital din capitală, după ce a fost accidentat de un tractor. Accidentul a avut loc în această după-amiază pe o stradă din localitatea Olișcani, din raionul Șoldănești, susțin sursele PulsMedia.MD.

Potrivit surselor apropiate anchetei, victima s-a dovedit a fi un copil de 6 ani care se deplasa pe acostament, când într-o curbă a fost accidentat cu remorca unui tractor.

Tractoristul a plecat de la fața locului, iar copilul a fost găsit pe stradă plângând de către un alt copil, care și-a sesizat rudele, iar aceștia au anunțat poliția și au solicitat intervenția unui ehipaj medical.

Ulterior la fața locului a revenit și tractoristul, după ce a aflat de la oamenii din localitatea despre incident, dar declară că nu l-ar fi observat. Acesta a fost testat cu aparatul Drager, iar rezultatele au arătat că bărbatul de 63 de ani nu consumase alcool înainte de a urca la volan.

În urma accidentului, copilul s-a ales cu mai multe trauamtisme, printre care o fractură deschisă a gambei drepte. Băiatul a fost preluat de un echipaj medical și a fost transportat de urgență la Centrul Mamei și Copilului din capitală.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele. Pe parcursul zilei de ieri au fost înregistrate șase accidente, care s-au soldat cu nouă persoane rănite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

X

Copyrighted Image

error: Contentul este Protejat !!