În Moldova a demarat operațiunea ”Tulburel”

Spre deosebire de tutun, alcoolul îi face să sufere și pe cei care nu au consumat. În unele situații în care ajung victime sunt persoane care nici măcar nu au interacționat vreodată cu cei în stare de ebrietate, prin urmare familii întregi rămân cu răni și suferințe.

  Da, alcoolul este viciul care face victime. Rapoartele analitice de care dispune Inspectoratul General al Poliției denotă faptul că, în acestă perioadă, există tendința de creștere a consumului de alcool și, respectiv, a infracțiunilor comise de persoane în stare de ebrietate, perioadă în care cetățenii culeg și fermentează strugurii.

În acest context, de astăzi, este demarată operațiunea ”Tulburel”. Astfel, timp de o lună, vom intensifica activitățile de prevenire și descurajare a cetățenilor cu privire la consumul de alcool. 

În acest context mizăm și pe implicarea ta: – dacă ai consumat alcool nu urca la volanul mașinii; – nu îți încredința automobilul unui șofer băut; – dacă ai văzut grupuri unde se consumă alcool și sunt persoane violente, implică-te, apelați la 112 pentru a ne informa, ca să putem interveni și preveni unele situații grave.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Drepturi Rezervate HN24

error: Contentul este Protejat !!