Pieton de 20 ani tamponat la Cărpineni

Pieton de 20 ani tamponat la Cărpineni. La 01.03.2021, în Serviciul de Gardă al IP Hînceşti a parvenit apelul telefonic, de la un locuitor al r.Hîncești, care a comunicat că, în com. Cărpineni, raionul Hîncești, un automobil de model „Vaz” a tamponat un pieton, ulterior a părăsit locul accidentului.

La fața locului s-a deplasat poliția pentru a documenta cazul. S-a stabilit că în com.Cărpineni, r.Hîncești, un șofer neidentificat, conducînd un automobil de model ,,Vaz”, a tamponat un pieton, în vârstă de 20 ani, domiciliat în s.Cărpineni, r.Hîncești.

La fața locului a fost solicitată ambulanța, care a acordat ajutor medical victimei, după care a fost transportat la Spitalul Raional Hîncești, pentru investigații medicale. În urma, măsurilor de investigare a fost stabilit faptasul. Acesta fiind un bărbat, în vârstă de 45 ani.

Fiind testat cu alcooltestul care a indicat 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliția investighează toate circumstanțele producerii accidentului rutier. Acțiunile faptasului vor fi calificate prin prisma prevederilor codului penal. Informația a fost confirmată de către Ofițerul superior de presă al IP Hîncești, Cristina Vicol.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Drepturi Rezervate HN24

error: Contentul este Protejat !!